În cadrul unei vizite pe teren, derulate miercuri, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a avut posibilitatea de a constata în câteva comune modul în care continuă în județ campania „Caravana Dâmbovița Curată”. Astfel, în localitatea Cobia au sosit 1.301 pubele.
„Până la finalul anului, în tot județul vor fi distribuite 160.000 de pubele și 5.241 containere pentru că, de la 1 ianuarie 2022, deșeurile vor fi colectate selectiv, pe cel puțin două fracții, umedă și uscată, ca parte a unui contract cu o valoare de aproximativ 354.000.000 lei.
Un lucru foarte important în procesul de colectare selectivă este acela că toate mașinile cu care se vor colecta deșeurile, peste 120, sunt dotate cu un sistem de cântărire, iar datorită unui program instalat pe acestea, vom putea cunoaște în timp real ce cantitate de deșeuri a fost colectată din fiecare localitate în parte.
Colectarea selectivă a deșeurilor prevede că deșeurile menajere trebuie separate pe fracții – plastic/metal în saci galbeni, hârtie/carton în saci albaștri și deșeurile reziduale în saci negri”, a declarat astăzi președintele CJD.
„Caravana Dâmbovița Curată” este prima etapă din cadrul programului de colectare selectivă a deșeurilor din județul nostru.
Până în prezent, 23.599 de pubele au fost distribuite în 14 comune, iar pe 18 și 19 noiembrie alte 4.194 de pubele vor ajunge în localitățile Cojasca și Comișani.
Trebuie amintit că, din data de 2 noiembrie 2021, operatorul care a câștigat licitația pentru colectarea selectivă a gunoiului în Dâmbovița, SC Supercom SA, va distribui gospodăriilor din întreg județul 156.227 pubele, 5.241 containere, precum și recipienți metalici și saci rezistenți, în vederea colectării selective a deșeurilor umede și a celor uscate.
Durata contractului încheiat cu SC Supercom SA este de 8 ani și are o valoare de 297.016.750,48 lei, fără TVA.
Colectarea selectivă a guniului va deveni obligatorie din 1 ianuarie 2022, acesta fiind un pas spre normalitate pe care îl face județul în timpul acestei administrații.
Vă reamintim că, în prezent, Consiliul Județean Dâmbovița manageriază proiectul „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire”, în vederea realizării infrastructurii necesare unui sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița. Prin implementarea acestui proiect se vor realiza: o instalație de tratare mecanică biologică (TMB), cu biodigestare anaerobă; trei centre de stocare temporară, cu fluxuri speciale de deșeuri; o stație de transfer; o stație de sortare; investiții în echipamente pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere, un parc ecologic.
Județul Dâmbovița este primul județ din România care a beneficiat de fonduri de preaderare, prin Măsura ISPA „Reabilitarea sistemului de colectare, transport, tratare și depozitare a deșeurilor solide în județul Dâmbovița”.
Sursa: Realitatea de Dambovita