Date noi despre legea pensiilor ce va fi implementată în septembrie. Pentru a stabili cuantumul pensiei se vor lua în calcul sporurile, acordul global sau primele, iar asta înseamnă că veniturile vor fi mai mari. Între timp, continuă procesul de evaluare a dosarelor și se fac ultimii pași pentru a începe marea recalculare.

Potrivit noii legi a pensiilor, la calcularea cuantumului pensiei se vor lua în calcul:

– premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
– al treisprezecelea salariu;
– recompensele cu caracter limitat – acordate personalului din unele sectoare de activitate;
– formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru;
– indemnizațiile pentru muncă nenormată;
– alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

Pentru a putea intra în calculul pensiilor, pensionarii trebuie să depună documente justificative.

În acest moment, potrivit datelor Realitatea Plus, la nivelul caselor de pensii din teritoriu au fost revaluate aproximativ 97% din doare. Per total, se estimează că circa 3 milioane de români vor beneficia de recalcularea din toamnă.

Articolul precedentAna Maria Păcuraru dă tonul în politica internă și internațională, din fruntea Departamentului Externe. Emisiunea „Raport de Zi revine”, din 25 martie, la Realitatea PLUS
Articolul următorLegumele și fructele cu cele mai mari niveluri de pesticide