Un cioban în vârstă de 63 de ani, din Buciumeni, a ajuns la spital, marți, după ce stâna pe care o păzea a fost atacată de un urs în plină zi. Fiara a reușit să doboare o vacă, iar ciobanul a fost și el rănit.
Atacul a avut loc în comuna Moroeni, în zona Valea Albului, între Muscel şi Bădău. Bărbatul povestește că a fost luat prin surprindere de animalul apărut din pădure. Marele lui noroc a fost că patrupezii care păzeau stâna au sărit în apărarea sa.
S-a ales însă cu câteva răni la cap, în momentul în care a fugit de urs, dar este în afara pericolului.
Localnicii stau cu frica în sân. În 2012, în aceeași zonă, un urs a omorât două persoane. De asemenea, alți doi localnici au fost răniți după ce au fost atacate de urs. Incidentele au avut loc la o distanţă de aproximativ doi kilometri de zona în care sunt case, mai exact într-o zonă izolată din satul Dealu Frumos, din comuna Pietroşiţa, dar și în zona satul Muscel, din comuna Moroieni.
Articolul precedentFestivalul Padina Folk ajunge la cea de-a treia ediție
Articolul următorPerioadă limitată pentru achiziția de abonamente, pentru meciurile Chindiei Târgoviște