Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu vor lua parte la evenimentele dedicate Unirii Principatelor organizate în Parcul ”Carol I” din București, în timp ce preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă şi liderii principalelor partide de opoziţie se vor afla la Iaşi. Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, organizează în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii.

În Bucureşti, la ora 10.00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române. 

De la ora 12.00, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forţelor Terestre şi Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

La acest eveniment sunt aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu, ambii având programate discursuri.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă va fi prezent la evenimentele care vor avea loc la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP, Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban. Liderul AUR George Simion.se va afla şi el la Iaşi, anunţând şi organizarea unui marş de Ziua Unirii.

Liderul AUR, George Simion organizează, tot în Iași, un marş dedicat zilei de 24 ianuarie

Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, parada urmând să includă, în funcţie de condiţiile meteo, şi un survol al elicopterelor militare.

În ziua de 24 ianuarie românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În acea zi, Cuza a fost ales ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales domnitor al Moldovei.

Articolul precedentJurnaliștii Realitatea PLUS, emisiuni maraton de Ziua Unirii – Alexandra Păcuraru, 4 ore alături de protestatarii de la Afumați
Articolul următorJurnaliștii Realitatea PLUS, emisiuni maraton de Ziua Unirii – Alexandra Păcuraru, 4 ore alături de protestatarii de la Afumați