Cumulul salariu-pensie ar urma să fie valabil doar pentru anumite categorii de „speciali”. Legea a fost deja adoptată în ambele camere din Parlament și urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Cumulul salariu-pensie – Deputații au introdus noi excepții pentru cumulul pensiei cu salariul la stat, în favoarea unor instituții unde se plătesc salarii și pensii speciale. În același timp, proiectul pensiilor speciale se dezbate la Senat, unde coaliția a renunțat la modificările care ar fi adus o reformă dură pentru beneficiarii acestor privilegii.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Au fost înregistrate 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi o abţinere.

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, acest proiect, care a revenit la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Excepții pentru speciali

Legea cumulului pensie-salariu, care prevede că persoanele care au ieșit la pensie și vor să lucreze în continuare la stat trebuie să aleagă între pensie și salariu, a fost modificată în comisia de muncă a Camerei Deputaților. Astfel, s-au introdus excepții pentru angajații și pensionarii unor instituții precum Banca Națională a României (BNR), Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Academia Română și alte instituții publice autonome.

Aceste excepții vin în beneficiul unor persoane care au salarii și pensii speciale, care depășesc cu mult nivelul mediu al veniturilor din România. De exemplu, potrivit datelor publicate de BNR, salariul mediu net al angajaților băncii centrale a fost de 11.000 de euro lunar în 2020. În plus, potrivit unui raport al Curții de Conturi din 2019, BNR plătea pensii speciale de peste 10.000 de euro lunar unor foști angajați.

Oana Țoiu – Mesaj dur pe Facebook

Deputatul USR Oana Țoiu a criticat dur introducerea acestor excepții, pe care le-a numit “o situație revoltătoare”. Ea a scris pe Facebook că este incorect ca o îngrijitoare de la grădiniță să fie obligată să renunțe la pensie sau la salariu dacă vrea să continue să lucreze la stat, în timp ce persoanele din instituțiile privilegiate pot cumula ambele venituri.

Ea a mai spus că USR a propus o regulă corectă, care ar interzice cumulul pensiei speciale cu salariul la stat, fără excepții. “Avem nevoie de reguli, dar de unele corecte unde nu există unii cărora li se aplică și o clasă de speciali în afara regulilor chiar prin lege”, a afirmat Țoiu.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentUcraina vrea profiturile companiilor românești din energie. „Ați încasat mai mult după război”
Articolul următorCNSU a aprobat încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19