O șoferiță de 30 de ani a fost transportată de urgență la spital în urmă cu puțin timp. Tânăra a fost rănită după ce a fost implicată într-un accident grav în miercuri de dimineață.
Ea conducea un autoturism ce a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Accidentul a avut loc pe DN 1A, pe raza localității Lucianca, comuna Butimanu.
„În urma impactului, o femeie, șoferiță, a fost rănită, fiind transportată la spital”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.
Zona accidentului este asigurată de pompierii Gărzii Cornești, care au intervenit cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, dar și de pompierii Detașamentului Titu, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare. SAJ Dâmbovița a deplasat un echipaj la fața locului.
„La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o persoană rănită, conștientă. Aceasta primește îngrijiri medicale la fața locului. Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutiet”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului.
Sursa: Realitatea de Dambovita