Un adolescent de 19 ani, din Ploiești, a fost reținut de polițiștii din Târgoviște. Acesta este bănuit de comiterea a șapte fapte de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul lunii februarie a acestui an, în timp ce ar fi avut fața acoperită, tânărul ar fi participat în mod nemijlocit și ar fi asigurat zona comiterii faptelor în timp ce un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, ar fi sustras toba catalitică de la șapte autoturisme parcate în municipiul Târgoviște.
“La data de 29 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, din Ploiești, bănuit de comiterea a șapte fapte de furt calificat.
În cauză, activitățile de urmărire penală sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Sursa: Realitatea de Dambovita