Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de luni spre marți la un adăpost de animale și două anexe din comuna I.L. Caragiale.

Mai multe animale au murit arse de vii, iar o femeie, îngrijitoare, a făcut atac de panică. Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii Detașamentului Moreni, potrivit ISU Dâmbovița.

“În cursul nopții, la ora 00.39, pompierii de la Detașamentul Moreni au fost solicitați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu în comuna I.L. Caragiale.

La locul evenimentului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat la un adăpost de animale și la nivelul acoperișurilor a două anexe care se aflau în imediata vecinătate a adăpostului.

S-a acționat timp de 2 ore pentru stingerea flăcărilor. În același timp au fost protejate un alt adăpost de animale și depozituri de nutrețuri. În adăpostul de animale se aflau peste 200 de animale mici (capre) și 3 animale mari (vaci). Au fost surprinse de flăcări un animal de talie mare și 35 de talie mică, care nu au putut fi salvate.

La sosirea echipajelor de pompieri mare parte din animalele din interior au fost evacuate de îngrijitori.

O femeie de 49 de ani, îngrijitor, a suferit un atac de panică și a fost intoxicată cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul de echipajul de paramedici SMURD și i s-au acordat îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.

În sprijinul pompierilor au acționat și 3 voluntari din cadrul SVSU I.L. Caragiale. Alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție s-a realizat din rețeaua de hidranți a comunei”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentA început dezbaterea moțiunii de cenzură. Premierul, HUIDUIT la scenă deschisă, în Parlament
Articolul următorBilanț Coronavirus-5 octombrie. Record de cazuri raportate în ultimele 24 de ore