Un tânăr de 27 de ani, din localitatea Balotești, este cercetat de polițiștii dâmbovițeni pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Acesta este bănuit că în urma publicării unui anunț de vânzare pe o rețea de socializare, unde ar fi susținut în fals că este administrator al unei societăți comerciale, ar fi transmis unui bărbat, de 53 de ani și unei femei, de 35 de ani, două facturi întocmite prin contrafacerea elementelor, fiecare în cuantum de 2000 de lei, reprezentând acontul a șapte tone de peleți, potrivit IPJ Dâmbovița.

Totodată, acesta a pretins și a primit suma de 2000 de lei cu titlu de avans de la cele două persoane vătămate, pentru furnizarea peleților, fiind surprins în flagrant-delict de polițiști, la data de 18 mai, în comuna Vișina în timp ce ar fi primit banii de la o femeie de 35 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Accident rutier între două mașini, la Titu. Un pasager a fost transportat la spital
Articolul următorPrimăria Capitalei a încheiat un protocol cu judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi Ialomiţa, pentru realizarea noului PUG