Un bărbat din Dâmbovița, în vârstă de 53 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a recurs la amenințări și a încălcat ordinul de protecție de protecție provizorie.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, la data de 12 ianuarie a.c., a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 53 de ani.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

În cauză, cercetările sunt continuate, în vederea dispunerii tuturor măsurilor prevăzute de lege.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentUn militar de 41 de ani, din Dâmbovița, s-a sinucis. Care este motivul gestului extrem
Articolul următorPeste 2.700 de pacienţi depistaţi cu hepatita B sau C, printr-un program de testare pentru hepatitele virale