Doi dâmbovițeni au fost sancționați aspru de Garda de Mediu pentru deversări de ape uzate în spații neautorizate.
 
Astfel, atât deținătorul vidanjei tractate, precum și șoferul care a procedat la deversarea apelor uzate pe un câmp din comuna Tărtășești au fost amendați drastic. Cele două persoane prinse aruncând conținutul vidanjei în locul neautorizat au fost sancționate cu suma de 16.000 de lei.

„Urmare a sesizării telefonice primite de la reprezentanții Secției 12 Tărtășești din cadrul IPJ Dâmbovița, cu privire la deversări de ape uzate fecaloid-menajere în extravilanul comunei Tărtășești, s-a demarat o acțiune pentru identificarea autorilor.

În urma verificărilor efectuate a fost identificat deținătorul vidanjei tractate, precum și șoferul care a procedat la deversarea apelor uzate. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6 000 lei iar deținătorul vidanjei tractate a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei, conform art.96, alin.(2), pct.1, pentru lipsa autorizației de mediu privind colectarea apelor uzate.

Totodată reprezentanții GNM CJ Dâmbovița au impus măsuri de interzicere a deversării de ape uzate în spații neautorizate, precum și interzicerea desfășurării activității de colectare ape uzate în lipsa actelor de reglementare”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Dâmbovița.

 

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentGuvernul a scăzut plafonul de compensare pentru energia electrică a populației
Articolul următorDestiny Park – Un nou concept: educație prin joacă – Experiență unică în România, copiii pot fi adulți pentru o zi