O sudură în zona destinată anexelor din spatele chiliilor a fost cauza incendiului de la Mănăstirea Nucet, informează, marţi, ISU Dâmboviţa.
„Din cercetările efectuate se pare că incendiul s-a produs din cauza efectului termic în urma unor operaţiuni de sudură efectuate în cursul zilei în zona destinată anexelor aflate în spatele chiliilor”, precizează ISU Dâmboviţa.
În noaptea de luni spre marţi pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului izbucnit la acoperişul chiliilor din cadrul Mănăstirii Nucet.
„În momentul sosirii primelor echipaje la locul incendiului, acestea au constatat că focul se manifesta pe o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi. Din fericire nu au fost înregistrate victime ca urmare a incendiului. În mănăstire se aflau cinci măicuţe care s-au autoevacuat, iar în spaţiile destinate pentru cazare nu erau persoane. Intervenţia rapidă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor paraclisul mănăstirii construit din lemn. Acesta se afla lipit de chiliile mănăstirii”, a informat ISU Dâmboviţa.
Sursa: Realitatea de Dambovita