Un accident rutier s-a produs vineri seara, pe raza localităţii Adânca, comuna Gura Ocniţei. Două persoane au scăpat cu viață după ce s-au răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile.

Cele două persoane se aflau în aceeași mașină, iar pe raza satului Adânca, comuna Gura Ocniței, într-un moment de neatenție s-au răsturnat.

Din fericire, cele două persoane au scăpat cu viață în urma impactului.

„La locul accidentului au fost găsite 2 persoane, conștiente, care primesc îngrijiri medicale de la echipajele SAJ și SMURD. Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Moreni, care au intervenit cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului accident rutier.

Tot vineri, dar după amiază, un alt accident rutier a avut loc pe strada Tineretului, din comuna Văcărești. În coliziunii dintre două mașini, nimeni nu a pățit nimic. Pompierii Detașamentului Târgoviște au acționat, cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.

În schimb, sâmbătă de dimineață, pompierii Gărzii Răcari au intervenit la un accident rutier produs pe DN 7, pe raza localității Tărtășești. La fața locului, pompierii au găsit o persoană rănită ușor, care a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentDâmbovița. Două persoane rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat
Articolul următorDâmboviţa. Incendiu violent la Conţeşti Au ars 500 kilograme de deșeuri și 1000mp de vegetație uscată