Pompierii au intervenit, vineri, la stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în zona comunei Ludeşti, pe o suprafaţă de 25 de hectare, informează ISU Dâmboviţa.
Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de vântul puternic.
„Se intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie care se manifestă pe o suprafaţă de teren aflată în satul Teleşti, comuna Ludeşti. Intervenţia pompierilor este una dificilă din cauza vântului şi a terenului accidentat, impracticabil pentru autospeciale.

Vântul puternic face că flăcările să se propage cu rapiditate la vegetaţia uscată. Se acţionează în mai multe puncte pentru a opri înaintarea focului către locuinţe şi pădurea din apropiere”, precizează ISU Dâmboviţa.
Au intervenit echipaje de pompieri de la Detaşamentul Găeşti cu două autospeciale de intervenţie şi opt pompieri. După mai multe ore, pompierii au reuşit să stingă focul.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentKlaus Iohannis, întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă, în contextul crizei din Ucraina
Articolul următorLudovic Orban aruncă NUCLEARA despre JAFUL din energie și dosarul UNIFARM! Dezvăluiri la Culisele statului paralel, duminică, ora 21.00