Un accident rutier a avut loc, luni seară pe DJ 711A, în județul Dâmbovița.
Din primele date, șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina în afara drumului.
Potrivit ISU Dâmbovița, pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DJ 711A, în comuna Corbii Mari.
La locul evenimentului, a fost identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile și o persoana rănită.
Persoana este conștientă și se află în îngrijirea echipajului SMURD.
La fața locului a acționat Garda Potlogi cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD și SAJ Dâmbovița cu un echipaj medical.
Sursa: Realitatea de Dambovita