Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalități Economice Dâmbovița, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat astăzi, 20 de percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt și în municipiul București.

Perchezițiile au fost efectuate la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane care ar fi atestat în fals că ar fi livrat mărfuri.

Reprezentantul unei societăți din orașul Găești este bănuit că ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții fictive de deșeuri feroase, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 9.286.354 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Teleorman și Olt, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, precum și al efectivelor din cadrul Gărzii de Mediu Dâmbovița.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, măsurile legale urmând a  fi dispuse după administrarea mijloacelor de probă necesare.

0

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentAlexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, anunță o nouă variantă de vaccin împotriva Covid-19. În toamnă este posibil să înceapă vaccinarea
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Rugăciunea către Sfântul numelui pe care îl porți