Acoperișul unei case din satul Băleni-Romani, comuna Băleni, a fost distrus aproape în totalitate, în urma unui incendiu izbucnit astăzi, la orele amiezii.

Totodată, o persoană a primit primul ajutor, după ce a suferit arsuri la un membru superior. Aceasta a refuzat transportul la spital.

“La locul intervenției, pompierii au constatat că arde generalizat la nivelul acoperișului locuinței pe o suprafață de circa 120 mp. Pompierii au limitat rapid evoluția incendiului și se acționează pentru localizare. Echipajul de paramedicii a acordat primul ajutor unei persoane care prezenta arsuri la un membru superior. Incendiul a fost lichidat și se acționează pentru înlăturarea efectelor negative”, au transmis pompierii dâmbovițeni.

Pentru lichidarea flăcărilor au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Centrul de Sănătate de la Voinești se va redeschide
Articolul următorRușii iau cu asalt Kievul. Sirenele au pornit iar – se așteaptă un nou bombardament. Cetățenii, trimiși în adăposturi