Persoana care îngrijește un pacient bolnav de cancer beneficiază de concediu şi de indemnizaţie.

Astfel, beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani, persoana care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist.

Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul, numai pentru o
singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală/tratament.

Durata concediului medical pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani, este de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an, pentru un pacient. Concediul medical se acorda de catre medicul specialist din ambulatoriul de specialitate sau spital.

Intervalul de referinţă pentru urmărirea numărului de zile de concediu medical
este de 12 luni calendaristice de la prima zi de concediu medical.

Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, precum şi şedinţele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică, se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice este de 85% din baza de calcul pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, fiind suportată integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Să poată beneficia de concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani, în baza certificatului medical eliberat de medicul specialist, însoțitorul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:

-să fie asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
-să îndeplinească stagiul minim de asigurare (6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical).

-să obțină adeverinţă eliberată de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă pacientul oncologic, din care să reiasă numărul de zile de concediu pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice care s-au acordat în ultimele 12 luni, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă însoţitorul;

-să aibă acordul pacientului (formular de acord).

NOTĂ: În fiecare an în care primește concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o ședință de evaluare psihologică clinică și minimum cinci ședințe de consiliere psihologică clinică.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentMașină în flăcări, în Pasajul Unirii, din București – circulația este OPRITĂ
Articolul următorRomânia, mai aproape de aderarea în Schengen – Vot istoric în Parlamentul European