Un taximetrist din comuna Ulmi, în vârstă de 51 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan, în trafic, pe strada Calea București, din orașul Târgoviște.
Mai mult de atât, bărbatul care conducea un autoturism în regim de taxi nu purta nici centură de siguranță.
Pentru infracțiunile comise, acesta a rămas fără permis 90 de zile, dar în același timp a fost amendat cu 1305 lei.
„La data de 30 mai a.c., în jurul orei, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe strada Calea București, din municipiul Târgoviște, un bărbat care ar fi condus un autoturism în regim de taxi fără a purta centura de siguranță.
Polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, de 51 de ani, din comuna Ulmi.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, exercitarea dreptului de conduce i-a fost suspendată pentru 90 de zile”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Sursa: Realitatea de Dambovita