Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a aprobat noi măsuri de protecţie pentru combaterea răspândirii Sars-cov-2. Astfel, cetăţenii vor fi obligaţi să poarte masca nu doar în pieţe şi târguri. Noi măsuri intră în vigoare de astăzi.

Practic, începând cu data de 02.08.2020, ora 06.00, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spatiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, oboarele, talciocurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane din gări, autogări şi alte asemenea), parcuri publice, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul lăcaşelor de cult, zona cimitirelor, exteriorul obiectivelor turistice.

Obligativitatea purtării măştii în spaţiile enumerate se instituie în intervalul orar 06:00 – 23:00. „Totodată, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat hotărârea numărul 38 din 1 august 2020.

Astfel, au fost stabilite, la propunerea specialiştilor, zonele în care este limitat (06.00-23.00) programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc şi altora asemenea, cu scopul limitării răspândirii noului tip de coronavirus (COVID-19). Printre zonele enumerate se regăseşte şi judeţul Dâmboviţa”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.   Măsura intră în vigoare începând de mâine, 2 august, ora 12.00, este valabilă 14 zile şi poate fi prelungită numai prin hotărâre CNSU. 

 

Articolul precedentProgramul teraselor și al sălilor de jocuri de noroc va fi limitat în București și 7 județe
Articolul următorCORONAVIRUS: 1075 noi cazuri de infectare în România. Câte noi cazuri sunt, pe județe