Un nou focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat în județul Dâmbovița. Este vorba de localitatea Raciu. Conform celor mai recente actualizări ale situației focarelor de PPA, în Dâmbovița era 33 de focare, iar cel de la Raciu ar fi al 34-lea.

Conform unui comunicat de presă al autorităților dâmbovițene (Prefectura Dâmbovița) a fost confirmat un nou focar de PPA, în Dâmbovița, într-o gospodărie a populației din localitatea Raciu:

Comunicat de presă:

„Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 10.09.2019, ora  12.00,  ca urmare a confirmării apariției virusului de pestă porcină africană în județul Dâmbovița, într-o gospodărie din localitatea Siliștea- comuna Raciu, în scopul  adoptării planului de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli și pentru a aproba deciziile de plasare sub supraveghere și de informare a cetățenilor.

Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăria afectată, urmând a se realiza supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul întregii localități. De asemenea, în conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit și zonele de restricție în jurul focarului.”

La data de 3 septembrie 2019, conform unei statistici a ANSVSA:

„Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 316 de localități din 25 de județe, cu un număr de 1108 de focare (dintre care 11 focare în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații de tip A). În alte 4 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 449.452 de porci afectați de boală și există 2.046 de cazuri la mistreți”

În Dâmbovița erau active 33 de focare de PPA, iar patru focare fuseseră declarate stinse anterior. În Județul Dâmbovița au fost plătite despăgubiri pentru  2 exploatații afectate în valoare de 23.410 de lei, conform informării oficiale a ANSVSA.

Situația cea mai dramatică este în județul Teleorman unde (la data de 3 septembrie) erau înregistrate 291 de focare în gospodăriile populației și 520 de cazuri la mistreți.

Articolul precedentDeschidere de stagiune, cu premiere, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște
Articolul următorFOTO Grădiniță pictată de un jandarm dâmbovițean