Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit, noaptea trecută, la o anexă gospodărească pe strada Vladimir Streinu, din orașul Găești.

Două persoane, un bărbat și o femeie, au suferit arsuri. La fața locului, cele două victime au fost asistate medical de către echipajele medicale, după care, acestea au fost transportate la Spitalul Orășenesc Găești pentru îngrijiri și investigații medicale. Potrivit ISU Dâmbovița, persoanele care au suferit arsuri au fost găsite în afara spațiului incendiat.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. S-a acționat pentru lichidarea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor incendiului.

Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii Detașamentului Găești, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii Gărzii Vișina, care au deplasat o autospecială de stingere. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SAJ.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentVeste excelentă pentru tineri! Guvernul a adoptat ordonanța care va avea ca efect reducerea prețului la locuințele de tip ANL
Articolul următorEste nevoie de peste 75 milioane de lei pentru centura orașului Găești