Un grav accident a avut loc, sâmbătă seara, pe DN 71, pe raza localității Sălcioara.

Două persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată, în urma unui impact violent.

Pompierii militari au acționat rapid pentru extragerea victimei în siguranță dintre fiarele contorsionate. Aceasta a suferit diferite traumatisme.

Cealaltă persoană, accidentată și ea, a suferit traumatisme și escoriații la nivelul membrelor superioare. Ambele persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului de la paramedici, iar apoi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Târgoviște.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Titu, care au acționat cu o autospecială de intervenție, un echipaj de descarcerare și și un echipaj SMURD. Tot acolo s-a deplasat și un echipaj SAJ.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs violentul accident din Sâmbăta Paștelui.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmbovița. S-a răsturnat cu motocicleta și a ajuns la spital
Articolul următorMesajul președintelui UMPMV, general (r) Gabriel Oprea, de Paște: Fie ca iubirea Lui Hristos pentru oameni să ne facă mai înțelepți