Miercuri, 23 de lăutari din județul Dâmbovița, printre care și fratele lui Ion Dolănescu, au fost reținuți, fiind acuzați de către anchetatori că ar fi încasat ajutoare de la stat în baza unor documente falsificate, pe motiv că le-a fost afectată activitatea din cauza pandemiei de coronavirus.

Conform unui comunicat emis de IPJ Dâmbovița, în acest dosar se fac cercetări pentru înșelăciune, fals, uz de fals și fals în declarații.

Pe parcursul zilei de ieri, toți cei 23 de lăutari au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Potrivit unei informări IPJ Dâmbovița, față de două dintre aceste persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de celelalte 21 de persoane, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În baza declaraţiilor false, aceste persoane ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 de milioane de lei.

Vă reamintim că în luna februarie, polițiștii din cadrul Direcției Generale a Municipiului București au pus în aplicare 99 de mandate de aducere pe numele unor lăutari atât din capitală, cât și din județele Călărași și Dâmbovița.Din datele obținute de anchetatori și furnizate la acea vreme, se pare că persoanele în cauză ar fi folosit în perioada martie 2020 – februarie 2021, adică aproape un an, documente false, cu ajutorul cărora cereau sprijin din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială, iar instituția le oferea indemnizații destinate susținerii salariaților în contextul situației epidemiologice.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBăsescu și Macovei, părinții statului paralel. Dezvăluiri EXPLOZIVE ale fostului ministru de interne Doru-Viorel Ursu
Articolul următor128.400 doze de vaccin Moderna ajung în România vineri