Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie Târgoviște, în perioada 14 august – 27 septembrie. Deschiderea expoziției se va face în prezența artistului miercuri, 14 august 2019, ora 14.00.
Expoziția este prilejuită de aniversarea a 60 de ani de viață ai artistului prahovean, dar și de împlinirea a 70 de ani de la dispariția marelui pictor Gheorghe Petrașcu.
La Târgoviște, pictorul Valter Paraschivescu a ajuns să fie cunoscut, inițial, prin intermediul repetatelor participări la edițiile bienalei de artă care a primit numele marelui artist Gheorghe Petrașcu, iar din 2009 la edițiile Bienalei de gravură „Gabriel Popescu”.
Premiile obținute de-a lungul vremii în întreaga țară sunt mărturii ale valorii artei lui Valter Paraschivescu, iar admirația pentru pictura realizată deseori în cuțit de paletă a lui Petrașcu l-a inspirat și încurajat să găsească noi modalități de expresie într-o tehnică „clasică”.
„În această expoziție se vor putea descoperi diferite „stiluri” și etape de creație, la o scară redusă, prin care arta lui Valter Paraschivescu a trecut în evoluția sa de la peisajele și compozițiile de la începutul anilor 1990 până la cele mai proaspete lucrări realizate pe parcursul acestui an expuse în țară la diferite expoziții personale. Chiar dacă în această expoziție predomină pictura, fie că vorbim de ulei ori acuarelă, aici vor putea fi admirate și câteva lucrări de grafică (pastel) și gravură astfel încât să amintească de multitudinea de tehnici pe care artistul a abordat-o”, se arată într-un comunicat al Curții Domnești din Târgoviște.
La vernisajul expoziției, artistul v-a oferi publicului iubitor de artă prilejul de afla mai multe despre locurile și „muzele” care l-au inspirat, momentele și artiștii care i-au influențat – într-o oarecare măsură – arta.
Accesul publicului este liber.