Un ucrainean a aflat că soţia şi cei doi copii ai săi au fost ucişi de un obuz rusesc după ce a văzut pe Twitter o postare care le arăta cadavrele, scrie BBC.

”Am recunoscut bagajele şi aşa am ştiut”, a spus Serghei Perebinis pentru New York Times.

Tetiana Perebinis şi cei doi copii ai lor, Mikita, 18 ani şi Alisa, 9 ani,  au murit în oraşul Irpin în timp ce încercau să evadeze.

Aceştia au fugit din estul Ucrainei pentru a se stabili la Kiev, pe fondul luptelor dintre armata ucraineană şi separatiştii susţinuţi de Rusia, în 2014. O fotografie cu familia decedată zăcând lângă un monument pentru victimele celui de-al Doilea Război Mondial a apărut pe prima pagină a New York Times şi a făcut înconjurul lumii.  

”Totul este greu de urmărit când iubita ta soţie stă întinsă într-o pungă neagră pe jos. Experiența prin care am trecut a fost ca un film de groază”, a scris el pe contul de Facebook.

Serghei a povestit jurnaliștilor că pentru a se întoarce la Kiev, a fost forţat să intre în Rusia, apoi să zboare în oraşul Kaliningrad pentru a trece în Polonia.  

Ucraineanul a povestit că le-a spus trupelor ruse de la graniţa cu Polonia: ”Toată familia mea a murit în ceea ce voi numiţi o operaţiune specială şi noi numim război. Poţi să faci ce vrei cu mine. Nu mai am nimic de pierdut.”  

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentANOFM oferă cetățenilor ucraineni înregistrați în evidențele instituției servicii gratuite
Articolul următor21.003 cetăţeni ucraineni au intrat în România pe 10 martie