Polițiștii dâmbovițeni au tras un foc de avertisment pentru prinderea unui tânăr șofer care a refuzat să oprească la semnalele acestora, agenții stabilind ulterior că acesta nu poseda permis de conducere.

Potrivit polițiștilor, joi seara, agenții din cadrul Poliției Orașului Găești au vrut să oprească o mașină pe drumul comunal 70, pe raza localității Mătăsaru.

Șoferul a refuzat să se supună semnalelor agenților, iar un polițist a folosit armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical, pentru prinderea tânărului de 18 ani, care ieșise din mașină și apoi se îndreptase spre o zonă greu accesibilă.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

“La data de 24 februarie, în jurul orei 18.50, în localitatea Mătăsaru, pe drumul comunal 70, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, moment în care ar fi acroșat un autoturism staționat pe acostament.

Pentru oprirea acestuia, polițiștii au efectuat un foc de armă în plan vertical, după ce șoferul ar fi părăsit autoturismul și ar fi pătruns într-o zonă greu accesibilă.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat de către polițiști în persoana unui tânăr de 18 ani, care nu posedă permis de conducere”, reiese dintr-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedent25 februarie: 8.974 cazuri COVID și 115 decese
Articolul următorMesaje false: Hackerii îndeamnă la donaţii pentru cauza Ucrainei