Aproximativ 100 de oameni au protestat timp de două ore, pe DN 71, în localitatea dâmbovițeană Moțăieni, începând cu ora 12.00. Oamenii sunt revoltați că drumul nu este reparat de CNAIR, de aproape 7 luni, iar în zonă au avut loc mai multe accidente grave.

Imagine

Protestul locuitorilor din Moțăieni a fost anunțat după ce o femeie a murit strivită de un camion încărcat cu lemne ( vineri 22 noiembrie 2019), chiar în zona unde a avut loc protestul. Oamenii sunt de-a dreptul revoltați pentru că drumul nu a fost reparat, de proprietar (CNAIR), de aproximativ 7 luni, după ce o conductă de apă potabilă, ce traversează drumul, s-a spart, artera fiind avariată serios la acea vreme.

Imagine

Au fost făcute reparații de mântuială și în plus accesul pe drum a fost restricționat (cu două semafoare, pe o lungime de aproximativ 15-20 de m), circulația efectuându-se în mod alternativ pe un singur sens de mers.

Imagine

Din cauză că zona este una cu vizibilitate redusă în zonă au avut loc mai multe accidente, culminând cu cel în care un camion ce pe drumul deteriorat (cu diferențe de nivel) a căzut pe o parte și a strivit o femeie de 63 de ani, ce circula la marginea părții carosabile ( în data de 22 noiembrie).

Imagine

Imagine

Cei aproximativ 100 de protestatari nu au vrut decât să își strige of-ul, la protestul organizat astăzi, arătând acuzator înspre autoritățile statului (CNAIR) ce de 7 luni nu fac nimic, spun localnicii pentru a îndrepta situația.

Protestul de astăzi a decurs pașnic, dar și fără vreun rezultat. Oamenii spun că vor continua să protesteze periodic, dacă nu se va face nimic și chiar vor bloca cu totul DN 71, dacă nu se face nimic. Artera face legătura între Târgoviște și Sinaia, fiind principala variantă pentru defluirea DN1, atunci când această arteră este supraglomerată, la sfârșit de săptămână. DN 71, prin DN 7, face legătura între stațiunile de pe Valea Prahovei și București.

Articolul precedentPeste 40% dintre dâmbovițenii înscriși pe liste au votat până la ora 16.00
Articolul următorREZULTATE PREZIDENȚIALE 2019. Avem rezultatele EXIT POLL IRES: Klaus Iohannis, învingător!