Un ajutor umanitar,constând în măști chirurgicale, măști de protecție si costume medicale de protecție,în valoare de aproximativ 16.000 de dolari americani, a ajuns la Consiliul Județean Dâmbovița, venind din provincia chineza Guangxi. Materialele vor fi distibuite unitaților medicale din județul Dâmbovița.

Urmare a scrisorii adresate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, Excelenței Sale Chen Wu, Guvernatorul Regiunii Autonome Guangxi Zhuang (Republica Populară Chineză), prin care a solicitat un ajutor umanitar constând în materiale medicale care să vină în sprijinul unităților spitalicești ce aparțin Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, vineri, 12 iunie 2020, la sediul Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, au sosit mai multe astfel de materiale sanitare, acestea fiind predate Consiliului Județean Dâmbovița.

Ajutorul oferit județului Dâmbovița, de către administrația acestei provincii din China, vine în contextul în care, în anul 2016, județul Dâmbovița a încheiat un acord de cooperare cu Regiunea Autonomă Guangxi.

Materialele sanitare oferite Consiliului Județean Dâmbovița constau în:

– măști chirurgicale;

– măști de protecție respiratorie N95;

– costume medicale de protecție.

Valoarea totală a bunurilor donate, la preț de producător, este de 15.900 USD.

Măștile respiratoare N95 și costumele de protecție vor ajunge în unitățile medicale din județ, iar o parte dintre măștile chirurgicale vor fi direcționate centrelor ce aparțin Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și altor instituții subordonate Consiliului Județean Dâmbovița.

Președintele CJ Dâmbovița a declarat că: „În baza acestui acord de cooperare, am solicitat un ajutor umanitar – constând în diferite materiale medicale ce sunt de folos cadrelor medicale, în această perioadă în care pandemia de COVID-19 pune la grea încercare sistemele de sănătate din lumea întreagă, chiar și din țări bogate, dezvoltate. Chiar și în aceste țări, situația materialelor medicale este adesea în stadiu critic”.

Articolul precedentDoar 166 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Opt sunt în județul Dâmbovița
Articolul următor100% TU DECIZI! Nicolae Bănicioiu, ministrul din vremea Colectiv, ipocrizie pe COVID-19