Chindia Târgoviște a reușit să se impună în prologul etapei cu numărul 22, din liga secundă de fotbal. Pe teren propriu, trupa lui Viorel Moldovan s-a impus cu 3-2, în fața celor de la Aerostar Bacău, după ce gazdele au fost conduse în două rânduri.

Prima partidă din cadrul etapei cu numărul 22, din liga a doua, a fost una și a orgoliilor, mai ales din perspectiva antrenorilor celor două combatante, Viorel Moldovan, pentru Chindia Târgoviște și Florin Bratu, pentru Aerostar Bacău. Deși cu obiective diferite, Chindia în luptă pentru promovare iar Aerostar încercând să evite retrogradarea, în al treilea eșalon, cele două echipe au oferit un meci antrenant cu repetate răsturnări de scor.

Oaspeții au fost cei care au deschis scorul, încă din minutul 5, prin Dudu Drugă, ce a executat excent o lovitură liberă din marginea careului de 16 m, al gazdelor. Chindia a replicat prin căpitanul Cristi Cherchez, ce a transformat un penalty, în minutul 27, stabilind scorul pauzei.

La reluare, pe fondul de dominare a gazdelor, tot oaspeții au reușit primii să marcheze, prin Cătălin Vraciu (min. 49). Chindia nu a acuzat șocul și a întors soarta meciului . Mai întâi prin Cristian Neguț (min.62) și apoi prin Andrei Șerban (min.82) ce a stabilit scorul final:

Chindia Târgoviște- Aerostar Bacău 3-2 (1-1)

Antrenorul gazdelor, Viorel Moldovan, a mărturisit că a fost mai greu decât se aștepta, dar că echipa a dovedit că are un moral bun, reușind să întoarcă rezultatul după ce a fost condusă de două ori.

Cu cele trei puncte, din partida contra celor de la Aerostar, Chindia ajunge la un total de 47 de puncte și se instalează momentan pe prima poziție în liga secundă. Cel puțin până la ora la care se vor desfășura și celelalte partide, din cadrul etapei cu numărul 22.

Articolul precedentLemne împrăștiate pe șosea, după ciocnirea dintre o mașină și o căruță
Articolul următorColiziune în lanț pe DN 71