Furt la o societate comercială din Moreni! Patru tineri, cu vârste între 13 și 29 de ani,  au pătruns în noaptea de 1 spre 2 februarie, în  interiorul societății, de unde au sustras 5 aparate de sudură, 2 flexuri și numeroase deșeuri neferoase.

Totodată, trei dintre tineri sunt bănuiți, că în primele zile din luna februarie ar fi spart  trei locuințe de unde ar fi furat bunuri alimentare și nealimentare, băuturi alcoolice și două cazane de țuică. Față de bărbatul de 29 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

“La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de un agent de securitate cu privire la faptul că au fost sustrase mai multe bunuri dintr-o societate comercială.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că, în noaptea de 1 spre 2 februarie, persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul societății de unde ar fi sustras 5 aparate de sudură, 2 flexuri și mai multe deșeuri neferoase.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv patru tineri cu vârste cuprinse între 13 și 29 de ani, pe numele cărora, pe parcursul zilei de marți, au fost emise mandate de aducere.

Totodată, față de bărbatul de 29 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.

De asemenea, trei dintre tineri sunt bănuiți că, în cursul lunii februarie a.c., ar fi pătruns în trei locuințe de unde ar fi sustras bunuri alimentare și nealimentare, băuturi alcoolice și două cazane de țuică.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Șoferul de 53 de ani, rănit grav în accidentul de la Tărtășești, a murit la spital
Articolul următorIncendiu pe 5 hectare, la granița dintre Prahova și Dâmbovița