Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, la locomotiva unui tren de marfă, în localitatea Tărtășești din județul Dâmbovița.

Potrivit ISU Dâmbovița,  pompierii au fost solicitați să intervină luni dimineață, după ce un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren de marfă în comuna Tărtășești.

Acționează pompierii de la Garda Răcari cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, Detașamentul Titu cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera motoarelor.

Focul a fost localizat rapid de pompieri și se acționează pentru lichidarea acestuia.

”Din fericire, până în acest moment nu au fost identificate victime”, a precizat sursa citată.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentMiron Mitrea, despre greva din educație : „Eu sunt mulțumit când văd că sindicatele își apără drepturile”
Articolul următorGrevă generală în învăţământ. Profesorii recomandă părinţilor să ţină copiii acasă