Inspectorii Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița vor demara controale tematice specifice, pentru a asigura cetățenilor un comerț cu alimente sigure și a preveni apariția de toxiinfecții alimentare.

Controalele urmăresc verificarea respectării condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate piețele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, etc).

În perioada 02.04.2020 – 01.05.2020 va fi asigurată permanența activității prin programul prelungit la nivelul DSVSA și CSVSAO teritoriale, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. La sediul acestora vor fi afișate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranței alimentelor.

Având în vedere situația epidemiologică la nivel național și județean în direcția pestei porcine africane (PPA), se vor respecta cu strictețe cerințele sanitare veterinare privind mișcarea porcinelor și a altor specii de animale.

De asemenea, se va monitoriza circulația ovinelor și caprinelor destinate sacrificării, respectiv întregul traseu de la ferme sau exploatații de origine către abatoare autorizate sanitar veterinar sau centre de sacrificare autorizate temporar.

În toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea și celelalte produse de origine animală, de sezon, va fi asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar și programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Pentru eficientizarea acestor acțiuni, medicii veterinari vor solicita în baza tematicilor de control comune și ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorități competente județene sau locale (Primării, Consilii Județene, Instituția Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acțiuni comune de inspecție și control, în limita competențelor stabilite prin legislația în vigoare și în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorități.

Acțiunile de control vor avea în vedere verificarea modului în care sunt respectate următoarele cerințe:

Animalele destinate sacrificării

  • vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate, care sunt însoțite de documente sanitare veterinare (certificat sanitar veterinar, documente privind informațiile de lanț alimentar) și care sunt identificate și înregistrate în Baza Națională de Date conform legislației în vigoare, crescute în ferme, localități și zone indemne de boli transmisibile;
  • respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, conform prevederilor legale în vigoare.

Inspectorii DSVSA în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale pentru:

  • verificarea condițiilor de igienă, a dezinfecției și a documentelor de autorizare sanitară veterinară a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor;
  • verificarea documentele însoțitoare ale animalelor (certificate veterinare care să ateste sănătatea mieilor și documente care să cuprindă informații despre lanțul alimentar).

Funcționarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada  21 aprilie-1 mai 2021 (premergătoare Paștelui ortodox), între orele 07:00 – 17:00.

DSVSA Dâmbovița va permite înființarea spațiilor amenajate temporar numai în condiții în care:

  • în aceste spații amenajate temporar sunt respectate condițiile generale și specifice de igienă, sănătate și bunăstare a animalelor, gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman și de eliminare a deșeurilor, stabilite de legislația sanitară veterinară;
  • există un număr suficient de medici veterinari oficiali instruiți corespunzător cu privire la efectuarea examenului ante și post-mortem, care să poată dispune măsuri de restricție sanitar-veterinară asupra cărnii, în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislației în vigoare la nivelul centrelor de tăiere autorizate temporar.

Carnea de miel

  • loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare însoțite de certificat sanitar-veterinar;
  • carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar, se obține numai la cererea directă a consumatorilor și numai după efectuarea examenului ante și post mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
  • marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul județului urmat de codul numeric acordat de DSVSA Dâmbovița;
  • depozitarea și comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spații adecvate, cu asigurarea temperaturii și stării de igienă corespunzătoare.

Ouăle și produse din ouă destinate consumului uman

  • producătorii și comercianții care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare și centrele de ambalare ouă, trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislației sanitare veterinare în vigoare;
  • transportul ouălor trebuie să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare și comercializare să fie asigurate temperatura și igiena corespunzătoare;
  • ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului și să provină din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor;
  • este interzisă comercializarea ouălelor cu coaja crăpată sau lovită, acestea sunt retrase de la comercializare și sunt dirijate către o unitate de neutralizare.

Laptele și produsele din lapte

  • micii producători care comercializează lapte și brânzeturi în piețele agroalimentare și târguri, trebuie să fie înregistrați sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008;
  • laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploatații autorizate/înregistrate sanitar veterinar și care nu suferă de boli care pot fi transmise la om prin intermediul laptelui și produselor lactate;
  • micii producători care vând direct lapte crud și produse din lapte către consumatorul final în piețele agroalimentare și târguri, trebuie să dețină carnete de sănătate pentru animalele de la care provine laptele;

Peștele și produsele din pescuit 

  • spațiile și locurile unde se comercializează peștele și produsele din pescuit trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar și să îndeplinească condițiile stabilite pentru desfășurarea acestor activități;
  • trebuie să fie respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor stabilite de legislația în vigoare cu privire la transportul, depozitarea și expunerea spre comercializare a peștelui și produselor din pescuit;

Alte produse alimentare tradiționale: cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spații amenajate și înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, aflate sub controlul personalului de specialitate din cadrul DSVSA Dâmbovița.

În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în funcție de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA Dâmbovița, vor suspenda activitatea unității respective până la remedierea tuturor deficiențelor, vor aplica sancțiuni contravenționale, vor reține oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetățenilor, dirijându-se către unități de neutralizare.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBilanț coronavirus: 3.006 de cazuri noi și 175 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorIa pastila SRS! Cum suprimă Cîțu curentul antivaccinare?