România este țara în care bunicii sunt batjocoriți fără milă de clasa politică. Indiferent de tabăra în care se află, aleșii patriei promit câte în lună și în stele, dar buzunarele seniorilor rămân goale. Negustorii de iluzii măresc, noaptea la televizor, din vorbe pensiile, iar dimineața se răzgândesc. Traiul pentru cei care au construit această țară devine o luptă, care se dă pentru fiecare zi în parte. Supraviețuiește cine poate, nu? Dacă rămân mai puțini, așa luați povara de pe sistemul de pensii și dați parale mai puține pentru cei mulți, asta ca să rămână mai mult pentru cei puțini și speciali!

Bunicii țării au ajuns deja să-și aprindă lumânările, ca să mănânce sau să se spele, de teama facturilor uriașe. Legumesc leuț cu leuț, postesc de foame și nu își mai cumpără medicamente, doar ca să umfle conturile tâlharilor care fac averi uriașe pe suferința și lacrimile noastre. Iar aleșii patriei, deși oferă circ în permanență, nu ne dau și pîine, ci doar firimituri. Pensiile mari vor crește mult, bunicii săraci rămân tot săraci! Este deviza după care par să se ghideze majorările promise de la 1 ianuarie.

Guvernanții discută acum despre o creștere de maximum 11%, însă doar dacă bugetul o va permite. O creștere care, oricum, nu acoperă inflația, care a depășit deja 15% pentru produsele de bază. Întrebat dacă această creștere ar fi suficientă pentru a acoperi inflația, președintele Klaus Iohannis a punctat faptul că trebuie să se țină cont și de bugetul de stat. Dar noi facem apel la șeful statului să impună guvernului să ia măsuri serioase pentru a-i sprijini pe români. Seniorii cu pensii mici trăiesc în continuare la mila caselor de împrumut de la o lună la alta. Iar specialiștii atrag atenția că, în cazul produselor de larg consum, precum alimentele, inflația a depășit de mult 15%. În cazul unei pensii de 1.200 de lei, majorarea cu 11% ar aduce doar 120 de lei în plus în buzunarele vârstnicilor. Iar prețurile vor continua să crească!

Cu toții trăim cu teama de iarna rusească ce va veni, spun experții, cu prețuri uriașe la facturi și întreținere. Românii disperați deja cer amânarea furnizării căldurii iar cei care fac economie la energie electrică ar putea primi înapoi banii pe care i-au plătit în plus abia anul viitor. Indolența, interesele uriașe și incompetența fac ca și azi să nu avem o lege clară privind energia. Ordonanța va mai sta în Parlament până va fi complet modificată. Asta înseamnă că facturile vor fi calculate în funcție de consumul de anul trecut. Iar situația se agravează pe zi ce trece, asta pentru că și dobânzile explodează. Dacă ne raportăm la un credit de 350 de mii de lei luat pe 30 de ani vedem ca in acest moment rata lunară a ajuns la 2.134 de lei. În cazul in care indicele IRCC va atinge pragul de 5,61%, se va aplica și această dobândă majorată și vom plăti aproape 2.500 de lei pentru aceeași rată. Grav este că indicele ROBOR se apropie din nou de pragul de 8%. Iar la finalul anului, dobânda cheie ar putea ajunge la 6,5%. Mulți români se tem că vor ajunge să doarmă sub cerul liber, pe bănci prin parcuri, asta pentru că băncile nu ies niciodată în pierdere. Statul eșuează cu grație la a-și proteja cetățenii. Deși în Constituție se prevede clar că aleșii patriei, adică statul, sunt obligați să asigure o viață lipsită de umilințe. În articolul 47, alineatul 1, scrie negru pe alb că „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent” , iar următorul paragraf prevede că „Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.”. Or, de 33 de ani, aceste drepturi sunt ignorate.

Pentru mulți, un trai decent este să aibă ce pune pe masă, mulți adorm însă flămânzi și cu ochii plini de lacrimi, pentru că autoritățile nu au luat măsurile acelea de dezvoltare economică, de care să beneficieze un popor întreg. Este drept că azi suntem la răscruce de timpuri, totul din cauza unor lideri fără caracter și a unui dement care vrea să răstoarne ordinea globală, dezlănțuind cavalerii apocalipsei peste vecinii mai slabi. Dar guvernații noștri nu mai au vreo scuză pentru că nu sunt în stare să aplice legi în favoarea celor mulți, și nu doar pentru ei și ai lor. Statul are parale, sau nu are? Dar de majorări pentru bravii conducători ai patriei se găsesc oricum. Și dacă nu se găsesc, tot de la noi îi iau. După ce au primit măriri de salarii și cu câte două pensii minime pe lună, primarii țării se gândesc acum să majoreze taxele locale. Ne bagă până la coate mâinile în buzunarele tot mai goale, dar în curând s-ar putea să nu mai găsească nimic. Doar promisiunile pe care le tot fac, evident în scop electoral, că vor pune ceva mărunțiș și la noi, cei săraci. Dar nu acum, ci mai încolo. De la anul, poate!

Sunt sătulă de tranzacțiile astea de iluzii, de manevre, de procente care oricum nu ajută cu nimic, din cauza galopului neîncetat și neobosit al prețurilor scăpate de sub control. Iar bătaia de joc continuă la nivel național. Cardurile sărăciei, acelea în care sărmanii țării ar trebui să aibă uriașa suma de 250 de lei pe lună, fie nu au ajuns la toți beneficiarii, fie au fost blocate de autorități. Asta pentru că unii români au făcut greșeala de a cumpăra detergent, ori mâncare pentru animale. Aceste vouchere ale umilinței sunt o capcană pentru cei aflați în cea mai mare nevoie. Iar printre ei se numără părinții singuri, cei care primesc salariul sau pensia minimă. Iar în prima linie a războiului cu sărăcia se află bunicii noștri, cei care au construit țara pe care ne-au lăsat-o moștenire. E umilitor ca, după o viață de muncă, să stai cu mâna întinsă la copii, nepoți ori la Casele de ajutor reciproc. Asta ca să ai ce pune pe masă, dar mai ales să plătești facturi emise din pix, de șmecherii care manevrează după bunul plac milioane de oameni. Aflăm azi, că apocalipsa pornită de acești tâlhari care atentează la însăși viața românilor, va veni peste popor în februarie. Experții în energie ne avertizează că la anul vom ajunge să plătim cât 12 salarii minime pentru facturi. Asta după ce vom sta oricum în frig și cu lumina stinsă, ca să facem economie. Cel mai mult vor avea de suferit cei care stau la bloc. Iar pentru un apartament cu 2 camere, costul ar putea depăși 13.500 de lei; pentru unul cu 3 camere veți plăti aproape 18 mii de lei iar la unul cu 4 camere energia ar putea costa si 22 de mii de lei. Facem aici cronica unui faliment național anunțat din timp și pregătit, după câte se pare, cu mare grijă. Iar aleșii patriei par deconectați total de realitățile dramatice pe care le trăim. Prima categorie care va intra în malaxorul incapacității de plată vor fi, evident, bunicii și părinții noștri. Luna octombrie este dedicată, în multe țări civilizate, seniorilor. În prima zi a acestei luni este celebrată ziua internațională a persoanelor vârstince. Doar în România, seniorii sunt sărăciți, înstrăinați, împovărați, înfrigurați și însingurați. Păcat!

În acest weekend am petrecut două zile extraordinare în Târgu Ocna cu copiii mei curioși să descopere Frumusețea locală! Am fost în Salina, am fost la răvășitul oilor, au călărit au mâncat tradițional au petrecut fără tabletele fără telefoane timp de calitate cu noi părintii lor! Așa cum consider că trebuie să facă fiecare părinte- timp de calitate cu pruncii! Să ne descoperim țara, să învățăm să o iubim cu diferențele și Misterele ei! Vă îndemn să mergeți în fiecare sfârșit de săptămâna cu familia să vă vizitați țara, fiecare loc e unic e minunat iar oamenii sunt toti speciali vorbiți cu ei socializati! Și câtă bogăție pot avea și cei mai săraci pentru ca trebuie sa știți ca bogăția nu stă în bani! Ci în dragostea și bunătatea din inima ta! Un exemplu de acest gen mi-e la îndemâna să vă dau tot din Târgu Ocna, unde, în fața unei bănci, un bătrân trecut de 80 de ani mă privea cu ochii mari și , când m-am apropiat de dumnealui, m-a rugat să îl ajut să își scoată pensia de la bancomat! L-am ajutat, iar la final de bucurie că s-a văzut cu bănuții lui în mâna puțini dar munciți din greu a vrut să îmi ofere și mie bani pentru că l-am ajutat! Îl priveam cât de mult și-a lăsat timpul și suferința amprenta pe chipul lui și cu toate acestea a vrut să ofere din puținul lui din bucuria lui! Cum să nu ajuți când poți ajuta? Cum să nu faci bine când stă în puterea ta? Cum să nu oferi măcar respect celor ce te-au votat și te-au ales să le conduci destinele? Cum să le iei și să nu le dai? Nu pot înțelege! Cum să îi minți cu nerușinare ca îți pasă de ei și de fapt îi ții captivi în sărăcie? Rușinos pentru politicieni, au eșuat în a-și respecta bătrânii, păcat că își amintesc de ei doar în campanie și păcat că la vot cei batjocoriți se lasă iar pacăliți de aceleași figuri politice de aceleași promisiuni îmbrăcate in alt ambalaj! Nu generalizez ca toti politicienii sunt o dezamăgire… fie politician sau simplu cetățean în majoritate Românii sunt oameni buni! Oameni darnici, harnici, uniți si înzestrați cu tot ce e mai bun. Suntem doar împietriți în timp, obligați de la cel mai înalt nivel să uităm cine și ce suntem dezbinați că așa suntem mai ușor manipulați! Dar identitatea națională va renaște în sufletele noastre a tuturor celor ce suntem legati de România într-un fel sau altul! Sunt convinsă că nu mai e mult până ce conștiința națională se va trezi si ne vom prinde toti in hora unirii si a bunăstării naționale. Pentru asta reprezentații noștri politici trebuie sa fie profesionisti, Calificați, onești si determinați sa lupte pt dreptate și adevăr pentru bunăstarea romanilor! Să nu mai permitem să ni se calce in picioare valorile și să proslăvim mediocritatea! La ce visează un copil când nu mai sunt repere sănătoase într-o societate? Dacă nu ne putem cinsti și prețui trecutul, nu putem privi niciodată către viitor. Fac apel către dumneavoastră, dar și către guvernații României să ne ghidăm după porunca a cincea a credinței noastre bimilenare care ne învață să avem grijă de înaintași. Așadar, române, „cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să traiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție!”. 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email [email protected]

Articolul precedentExpert în energie, detalii privind controlul norvegian al OMV Petrom: „Ce știu premierul României și serviciile despre cedarea Neptun Deep”
Articolul următorRomânia suverană, cu Alexandra Păcuraru – o nouă emisiune, de luni până miercuri, la 20:50