Liberalii dâmbovițeni anunță prorogarea plății taxelor și impozitelor locale, până la data de 31 iunie. Măsura ar putea fi adoptată în prima ședință de guvern, după cum anunță liberalii.

Măsura, anunțată pe pagina de facebook a PNL Dâmbovița, este una cu un caracter profund electoral, în contextul în care apare în plin scandal legat de nominalizarea pentru viitorul premier al Romăniei, care este fostul premier, Ludovic Orban, actualmente aflat în izolare, din cauza coronavirusului.

Mesaj important pentru toti contribuabilii!!!

Pentru a veni in sprijinul contribuabililor, în contextul riscului de răspândire a epidemiei cu COVID-19, se prorogă primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020,

De asemenea, pentru anul 2020, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local.

Aceste modificări urmează să fie reglementate prin ordonanță de urgenta în prima ședință de guvern.

Au scris cei de la PNL Dâmbovița, pe pagina de facebook a partidului.

Conform Codului Fiscal, taxele și impozitele locale pot fi plătite în mai multe tranșe, prima fiind până la data de 31 martie. Tot până la această dată, administrațiile locale acordă, de obicei, și reducerile de 10%, pentru plata anticipată a întregii sume, aferente întregului an. Practic, odată cu prorogarea primului teremen de plată (până la data de 30 iunie) va fi prorogat și termenul pentru reducerea acordată pentru plata anticipată. Lucru ce, de obicei, era făcut de administrațiile locale oricum.

Articolul precedentPrimăria Târgoviște închide spațiile publice, unde de obicei se adună multe persoane, la târguri duminicale
Articolul următorRaed Arafat, la Realitatea PLUS: Putem intra în scenariul 3 în scurt timp. Clar ne așteptăm la creșterea bilanțului COVID-19