Liberalii sunt puși pe fapte mari, în Dâmbovița. Președintele formațiunii (PNL DB), Virgil Guran, a anunțat ca iminente schimbarea prefectului de Dâmbovița și a șefului Poliției Județene. Nu sunt singurii vizați de Guran. Nici fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, nu a „scăpat” de „amenințările” lui Guran. „O să îl caut prin televiziuni, să-i arăt datele reale”, a mai spus Guran, într-o conferință de presă, ce a avut loc la sediul PNL Dâmbovița.
Conferința de presă de astăzi (13 noiembrie 2019) de la sediul PNL Dâmbovița, a fost un bun prilej pentru președintele filialei PNL să anunțe că victoriile PNL, din Dâmbovița („pentru prima oară în 30 de ani când PNL câștigă în fața PSD”, referindu-se la alegerile prezidențiale) vor avea și efecte imediate în județ.
Foto– conf. presă PNL DB, 13 noiembrie 2019 (Virgil Guran-centru foto)
Doi dintre oficialii de acum, din instituțiile statului, sunt vizați a fi schimbați. Prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jijiie, va fi unul dintre aceștia.
Foto– Antone Jîjîie, prefect județul Dâmbovița
„La prefecturi vor fi schimbați prefecții pentru că așa este normal, când vine un Guvern nou. Și prefectul de Dâmbovița (n.m. Antonel Jîjîie) va fi schimbat într-o săptămână-două”, a spus Guran
Foto- cms.șef Sorin Păun, IPJ Dâmbovița
„Luăm în calcul și schimbarea șefului Poliției (n.m. cms.șef Sorin Păun, comandantul IPJ Dâmbovița). Nu eu, ministrul de Interne trebuie să facă o evaluare. Am să vorbesc cu el în acest sens”. A mai spus Guran.
Foto– Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe
În ceea ce îl privește pe fostul ministru de Finanțe, din cabinetul Dăncilă, Orlando Teodorovici, Virgil Guran a fost și mai tranșant:
„O să mă duc după el la televiziune, când mai vorbește Teodorovici, ca să-i arăt cu documente că a amânat la plată TVA-ul, ca să nu intrăm în deficit peste 3%. Să-i arăt că la PNDL sunt restanțe de 5 miliarde de lei și nu 1 miliard cum zicea el, dar probabil că el vorbea în euro. Eu vorbesc în lei, pentru că suntem în România și vrem să rămânem aici”. A mai declarat președintele PNL Dâmbovița, deputatul Virgil Guran.