Comisarii Gărzii de Mediu Dâmboviţa, însoțiți de polițiști și jandarmi au descins astăzi în Bălteni, județul Dâmboviţa.

Aceștia verifică modul în care sunt respectate normele legale privind colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz şi a legislaţiei privind colectarea deşeurilor feroase sau neferoase.

La acţiune au participat 65 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, 40 de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, alături de 20 de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, din cadrul Comisariatului General, al comisariatelor judeţene Dâmboviţa şi Argeş şi al Comisariatului Municipiului Bucureşti. 

În cursul zilei, au fost efectuate verificări la 13 societăţi comerciale, precum şi la mai multe persoane fizice care desfăşoară activităţi de colectare a deşeurilor reciclabile”, a precizat IPJ Dâmboviţa.  

Garda Naţională de Mediu a aplicat 5 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 35.500 lei, unor persoane fizice, pentru lipsa actelor de reglementare privind activitatea de colectare a deşeurilor.    

Acţiunea va continua până la sfârşitul săptămânii, anunţă poliţiştii.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCulisele statului paralel | Începe bătălia pe șefia PNL și PSD. Cine intră în cursa pentru Cotroceni 2024 – Ce șanse au Orban, Cîțu și Geoană
Articolul următorCOD PORTOCALIU și COD GALBEN de inundații în mai multe bazine hidrografice