Echipa feminină de volei a CSM Târgoviște a câștigat fără probleme meciul contând pentru etapa a V-a a campionatului diviziei A1. Pe teren propriu, târgoviștencele au trecut fără emoții de CS „U” NTT Data Cluj.

 

Partida, desfășurată la Sala Sporturilor, din Târgoviște, a fost una în care gazdele s-au impus fără emoții, necedând nici măcar un set.

 CSM Târgoviște – CS „U” Cluj 3-0 (25-18,25-18,25-12) 

Pentru târgoviștence este a treia victorie consecutivă, după înfrângerea din prima etapă, înregistrată în fața campioanei CSM București. Deși meciul contra celor de la U Cluj a contat pentru etapa a cincea , târgoviștencele au disputat doar patru meciuri, deoarece meciul contra celor de la Alba Blaj, din etapa a patra, a fost reprogramat.

Fanii din Târgoviște vor putea revedea echipa favorită abia în etapa a VIII-a, a ligii A1, când CSM Târgoviște va întâlni CSM Lugoj. Etapa este programată pentru data de 08.12.2018. Momentan CSM Târgoviște ocupă locul II în clasament, cu 10 puncte, cu unul mai puțin decât liderul (tot patru meciuri) CSM București.

Articolul precedentMinor căutat de poliție. A fost luat de lângă mamă, chiar de tatăl său
Articolul următorAccident în lanț, la Picior de Munte. Două persoane au ajuns la spital