Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, deși numărul de paturi pentru pacienții Covid în stare gravă a tot crescut, în ultimele zile, rareori se găsește un loc liber.

“La nivel național există 1311 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 271 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. La nivel național sunt libere 24 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu sunt paturi libere la acest moment. Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare”, a transmis GCS.

În procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.

La momentul raportării, situația paturilor ATI neocupate destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, era următoarea:

Argeș -1

Bacău 1

Brăila – 1

Brașov – 1

Constanta – 8

Dolj – 4

Mureș – 1

Timiș – 2

Vrancea -5