Coronavirusul bagă în carantină satele Valea Mare, Valea Caselor și Gîrleni din comuna Valea Mare.

Începând din această seară, de la ora 22.00, timp de 14 zile, circulația persoanelor va fi strict restricționată.

Măsura a fost impusă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, prin Hotârarea nr. 92/15.11.2020, având îin vedere că incidența la mia de locuitori a ajuns la 5,7.

Iată care sunt măsurile pe care cetățenii trebuie să le respecte în următoarele două saptămâni:

„Art. 2. Este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale.

Art. 3. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.

Art. 4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:

  1. Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședință ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate.
  2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz.
  3. În intervalul orar 05.00-23.00, în interiorul zonei menționată la art. 1 alin. (2), se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
  4. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință, gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  5. deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  6. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  7. deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor(cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  8. deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  9. deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  10. deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  11. deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  12. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din alta localitate, eliberarea de documente de identitate sau a celor necesare pentru obținerea unor drepturi;
  13. participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  14. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  15. alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  16. servicii de îngrijire personală;
  17. revenirea persoanelor la domiciliu din călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport persoane și care poate fi dovedită prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  18. participarea la activități religioase.
  19. În intervalul orar 23.00-5.00, circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la punctul 3, lit. a), c), d), l) și n).
  20. În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea / ieșirea pentru:
  21. transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
  22. persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrație publice, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerț și alimentație publică, comunicațiilor și transporturilor;
  23. persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
  24. persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  25. persoane care au domiciliul în zona carantinată și care urmează cursurile unor unități de învățământ din alte unități administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;
  26. deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie, obținerea unor documente de identitate, pașapoarte, pentru înmatriculări autovehicule, pentru examinare în vederea obținerii permisului auto;
  27. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  28. urgențe medicale.
  29. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
  30. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  31. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute la art. 4, data completării și semnătura.
  32. În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
  33. Se permite tranzitarea satelor Valea Mare, Valea Caselor și Gârleni din comuna Valea Mare de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în satele menționate.
  34. Prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița se vor stabili căile de circulație pentru tranzitarea zonei respective și aducerea la cunoștință populației prin mijloacele mass-media a acestei măsuri.
  35. Prin activitățile religioase prevăzute la art. 4, punct 3, lit. o) se înțeleg următoarele:
  36. Slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online;
  37. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane;
  38. Este permis accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane;
  39. Slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
  40. La toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu avizul secretarului de stat pentru culte, emis in temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările si completările ulterioare.
  41. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații publice închise și deschise.
  42. Se suspendă desfășurarea cursurilor școlare care presupune prezența “față în față” pentru toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura online.
  43. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din satele Valea Mare, Valea Caselor și Gârleni din comuna Valea Mare, Județul Dâmbovița, și asigurarea ordinii publice se va realiza de către Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița sau Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, după caz. În vederea controlului respectării măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din satele propuse pentru carantinare, se vor organiza filtre în următoarele puncte:
  44. intersecția DN 7 cu DC 109;
  45. intersecția DN 7 cu DJ 702 A;
  46. intersecția DJ 702 A cu DC 110.

Art. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se interzic următoarele activități:

  1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
  2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise / deschise;
  3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice si nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  5. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
  6. organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice;
  7. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
  8. organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice, sau de divertisment în spații închise sau deschise;
  9. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
  10. organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri;
  11. desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Art. 6. (1) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00-21.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

(3) În intervalul orar 21.00-05.00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(4) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor astfel încât să fie respectate normele de distanțare fizică.

Art. 7. Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri/porniri în autogară pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.

Art. 8. Direcția de Sănătate Publică a Județului Dâmbovița va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății.

Art. 9. (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările si completările ulterioare.

(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus, categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 10. Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița.

Art. 11. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din satele carantinate din comuna Valea Mare, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.

Art. 12. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, prezenta hotărâre se transmite Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Departamentului pentru Situații de Urgență în vederea emiterii Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind instituirea carantinei zonale în satele Valea Mare, Valea Caselor și Gârleni din comuna Valea Mare, județul Dâmbovița, cât și membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița.”

 

 

 
 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCoronavirus 15 noiembrie: 7.096 cazuri noi, 113 decese | Situaţia din fiecare judeţ
Articolul următorAtenție șoferi! Ceață densă pe mai multe drumuri din țară