Parcul Mitropoliei, din centrul municipiului Târgoviște, redeschis de Zilele Cetății, spre bucuria locuitorilor din Târgoviște. 

Deschis din seara de 7 septembrie, inaugurat astăzi, 8 septembrie, Parcul Mitropoliei este acum transformat într-un loc cu multă verdeață, cu fântâni reabilitate, cu pavaj, mobilier urban noi, cu stâlpi ornamentali și rețele edilitare noi.

”Este o investiţie prin care s-au schimbat integral pavimentele. De asemenea s-au schimbat băncile, s-a gazonat, s-a schimbat locul de joacă, s-a refăcut iluminatul public, adică au fost refăcute toate acele lucruri de natură să facă din Parcul Mitropoliei un parc nou şi modern. Singurele lucrări pe care le avem de finalizat vizează o parte a ruinelor, pentru că deja Paraclisul este finalizat, pentru că există un singur producător de cărămidă de restaurare în România şi nu am reuşit să obţinem materialul mai devreme, dar deschiderea parcului s-a putut face pentru că partea aceea în care încă se lucrează este o zonă izolată. Mă bucur că reuşim iată să redăm centrului municipiului Târgovişte din nou strălucirea de altă dată în contextul în care în ultimii ani au fost investiţii serioase pe această zonă”, a declarat, în cadrul evenimentului, primarul Cristian Stan.

Edilul a reamintit că zona centrală a fost transformată în totalitate, în ultimii ani, iar alte proiecte vor intra în lucru. ”Bdul Mircea cel Bătrân, spre exemplu, urmează să fie reabilitat în cadrul proiectului de modernizare a transportului  public local. De asemenea Bulevardul dul Regele Carol va intra în reabilitare şi am depus la acest moment, dar vom vedea, pe Compania Naţională de Investiţii, poate vom reuşi pe Programul Anghel Saligny şi Bulevardul Libertăţii, Bdul Independenţei şi, de asemenea, Calea Domnească şi am cam finaliza ceea ce înseamnă lucrări importante pe aceste artere rutiere foarte circulate din municipiul Târgovişte”, a mai declarat primarul Stan.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmbovița: Coliziune între un autoturism și o căruță. Mai multe persoane au fost rănite
Articolul următorCoronavirus România: 2.226 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2