Percheziții de amploare, duminică, într-un dosar de proxenetism, în localitățile Târgoviște, Aninoasa, Văcărești, Bucșani și Băleni.
 
În urma descinderilor, la care au luat parte și mascații, au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri.

În urma cercetărilor, față de 12 persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi, 19 septembrie, să fie prezentați magistraților, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Aceștia sunt bănuiți că în, perioada 2016-2022, ar fi exploatat sexual mai multe persoane de sex feminin.

„La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cu sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din județele Giurgiu, Brașov, Prahova și Teleorman, au efectuat 13 percheziții domiciliare, în municipiul Târgoviște, dar și comunele Aninoasa, Văcărești, Bucșani și Băleni”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

În urma descinderilor, polițiștii au indisponibilizat 14 telefoane mobile, 2100 de franci elvețieni, 13.500 de lei, 1050 de euro, bijuterii, documente, înscrisuri și două pistoale de autoapărare supuse autorizării.

Totodată, s-a dispus măsura indisponibilizării în cazul a 10 autovehicule și măsura asiguratorie a sechestrului pentru 6 case, 2 apartamente și 11 terenuri intravilane.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentTrei autovehicule implicate într-un accident, în Dâmbovița! Doi șoferi au fost răniți în urma coliziunii
Articolul următorFuneraliile Reginei Angliei: ZIUA care rămâne în istorie