Polițiștii efectuează, marți de dimineață, zeci de percheziții în județele Dâmbovița, Ilfov, Olt și municipiul București, într-un dosar de evaziune fiscală. Mai multe persoane sunt suspectate că fac parte dintr-o grupare infracțională care făcea evaziune fiscală prin ascunderea unor venituri obținute din tranzacții cu monede virtuale. Prejudiciul în cauză este în valoare de 3.501.974 de lei.

„În această dimineață, 6 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 6 în județul Dâmbovița, 9 în municipiul București, unul în județul Ilfov și unul în județul Olt.

De asemenea, vor fi puse în executare 19 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fi conduse la sediul poliției, pentru audieri”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Activitățile de cercetare penală sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și grup infracțional organizat, fapte prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și de art. 367 din Codul Penal.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019-2022, 19 persoane ar fi constituit sau aderat la un grup infracțional organizat.

Acestea ar fi avut ca scop săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin ascunderea sursei impozabile reprezentată de venituri obținute din tranzacții cu monede virtuale.

La activitățile desfășurate participă luptătorii Serviciului pentru Acțiunii Speciale Dâmbovița, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentLegile Puterii/ Noi cu facturile și ratele, politicienii cu cearta sterilă: bătaie de joc pe nervii românilor
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET