Reprezentanții ISU Dâmbovița au reușit, încă o dată, să deminstreze că sunt printre, dacă nu chiar cei mai buni din țară. La campionatul național de descacerare și prim ajutor cei de la ISU Dâmbovița au obținut un loc doi și un loc I. În conseciță vor reprezenta România la Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim-Ajutor ce se va desfăşura anul viitor în SUA.

Concursul național de descarcerare și prim ajutor a avut loc în perioada 02-04 octombrie la Craiova.

Conform ISU Dâmbovița:

„Ca şi în anii anteriori, echipa reprezentativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa a obţinut rezultate remarcabile la faza naţională a Competiţiei Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfăşurată în perioada 02 – 04 octombrie, în Municipiul Craiova.

Dovedind încă o dată că sunt printre cei mai buni, adevăraţi profesionişti în “arta descarcerării”, pompierii dâmboviţeni au devenit vicecampioni naţionali la proba „Descarcerarea din autovehicule”, obţinînd şi titlul de „Cea mai bună echipă de paramedici” din cadrul competiţiei. 

Ca urmare a rezultatelor obţinute, echipajul dâmboviţean s-a calificat la Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim-Ajutor ce se va desfăşura anul viitor în SUA.

Componenţa lotului dâmboviţean a fost următoarea:

– şef de lot: Lt.col. Matei Florin;

– antrenor: Lt. Pisău Ion;

– concurenţi: plt.adj. Măntescu Eugen, plt.adj. Paraschiv Adrian, plt.adj. Dumitrache Giorgian, plt.adj. Guran Cătălin, plt.maj. Costache Marius, plt.maj. Talaz Cosmin, plt.maj. Măruţă Alexandru, plt.adj. Enache Carol.

Felicitări tuturor pentru efortul depus şi rezultatele obţinute şi mult succes în competiţiile viitoare!”

Articolul precedentCarambol cu patru mașini, în Puntea de Greci. O persoană a ajuns la spital
Articolul următorTransporta peste 25 de mc de lemn, dar nu avea acte pentru 7mc, din cantitate. A rămas fără toată încărcătura