Pompierii dâmbovițeni vor asigura zona festivalului Padina Folk, ce are loc în Bucegii dâmbovițeni, în perioada 15-16 august 2019. cei de la ISU Dâmbovița fac și câteva recomandări turiștilor ce vor fi prezenți în zona mintană dâmbovițeană în aceste zile.

În perioada 15 – 16 august 2019, în zona Telecabina Peştera din Munţii Bucegi, într-un cadru natural deosebit, iubitorii muntelui şi ai muzicii se vor bucura de Festivalul „Padina Folk”.                 

Este un eveniment adună un număr mare de vizitatori, iar pentru siguranţa participanţilor şi turiştilor prezenţi un echipaj de intervenţie (cu o autospecială de stingere) şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Pucioasa vor asigura, în această perioadă, intervenţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Cadre ale Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor (SPIRC) şi voluntari ai ISU Dâmboviţa vor organiza în cea de a doua zi a festivalului (16 august) un punct de informare preventivă, unde vor distribui turiştilor diverse materiale informative (pliante şi flyere) ce conţin recomandări, măsuri preventive şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

*     *     *

În atenţia turiştilor!

Atunci când cetăţenii nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor, distracţia se poate transforma în adevărate dezastre pentru mediul înconjurător, dar se poate solda şi cu pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, ISU „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte următoarele măsuri preventive:

  • instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens;
  • focurile de tabără şi cele pentru prepararea mâncării pot fi aprinse doar în locurile special amenajate, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;
  • nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;
  • înainte de plecare asiguraţi-vă că focul este stins. Stropiţi cenuşa cu apă, până ce jarul este stins complet;
  • dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
  • supravegheaţi în permanenţă copiii;
  • resturile de ţigări nu se aruncă la întâmplare;
  • menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele;
  • la cazare: solicitați de la recepție/administrator informații referitoare la regulile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în spațiile de cazare, a modului de comportare, evacuare și de anunțare în timp util în caz de incendiu;
  • în spaţiile de cazare: nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni, nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare;
  • anunţaţi imediat orice incendiu pe care îl observaţi la 112 !
Articolul precedentA dat și a fugit. Un cioban este căutat de Poliție după ce l-a înjunghiat pe un alt cioban
Articolul următorVIDEO Mopedist în stare gravă, după ce a fost lovit de o mașină