Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a semnat luni seară documentul prin care Ucraina cere să adere la UE. Mai multe state au semnat o scrisoare deschisă prin care cer ca țării să i se acorde imediat statutul de candidat și să fie deschise negocierile de aderare.
Zelenski a cerut Uniunii Europene să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială, doar că aceasta nu există. Integrarea în UE este un proces de durată, ca țara candidată având astfel un răgaz să armonizeze legislația cu cea europeană.
„Noi, preşedinţii statelor membre UE: Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonia, Republica Slovacă şi Republica Slovenia.
credem cu tărie că Ucraina merită să primească imediat o perspectivă de aderare la UE”, se arată în scrisoarea deschisă publicată de Reuters.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus duminică seara că Ucraina este „una dintre noi” și că „îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană”. „Avem un parcurs cu Ucraina care include, spre exemplu, integrarea pieței ucrainene în piața unică”, a continuat oficialul.