Număr mare de solicitări pentru eliberarea de pașapoarte, după declanșarea conflictului armat din Ucraina. De teama că situația ar putea degenera și în România, mulți români se grăbesc să-și facă documente de călătorie. Direcția Generală de Pașapoarte le recomandă cetățenilor să încerce să-și facă programări în județele vecine, dacă în cel de domiciliu nu sunt locuri libere prea curând.
“Informăm cetățenii că cererile de eliberare a pașapoartelor pot fi depuse, în țară, la ORICARE serviciu public comunitar de pașapoarte.
În situația în care nu mai sunt locuri disponibile pentru programare în perioada dorită (de ex. în cazul S.P.C.P. București, Ilfov, Suceava), puteți verifica disponibilitatea la județele limitrofe (de ex. S.P.C.P. Giurgiu, Călărași, Teleorman, Ialomița, respectiv Botoșani)” este mesajul cu care este întâmpinat oricine încearcă să-și facă o programare on-line, pentru eliberarea pașaportului.
Portalul dedicat efectuării programărilor funcționează foarte greu, semn că este accesat de foarte multe persoane în această perioadă.