O investiție a Consiliului Județean Dâmbovița, respectiv DJ 720 E, o arteră ce urmează a tranzita cea mai nouă zonă comercială din Târgoviște, este în pericol de anu fi finalizată. Constructorul drumului este somat de beneficiarul lucrării, CJ Dâmbovița, să urgenteze finalizarea lucrării.

Foto– construcție mall Târgoviște (lateral DJ 720 E)

(sursa foto– facebook, Daniel Cristian Stan)

Artera, DJ 720 E, ar trebui să asigure calea rutieră în zona de dezvoltare economică, de pe amplasamentul fostei unități militare, de lângă gara Târgoviște. Terenul aparține acum CJ Dâmbovița, iar o serie de investitori privați realizează mai multe construcții, pe acest teren, printre care și un mall (primul din Dâmbovița). Dezvoltarea este însă în impas ,pentru că drumul de acces, realizat cu fonduri din PNDL, de către CJ Dâmbovița, nu este finalizat, fiind mult întârziat la execuție.

Foto Întâlnire CJ DB, constructori mall Târgoviște (05.09.2019)

„În condițiile în care activitățile de realizare a centrului comercial sunt avansate, urmând ca în perioada următoare să fie predate amplasamentele firmelor ce vor funcționa în incintă, condiționat de existența unei părți carosabile modernizate, executantul lucrărilor la drumul județean are întârzieri în realizarea investiției din cauza lipsei, în permanență, a resurselor de utilaje și personal în șantier, aspecte constatate de nenumărate ori prin rapoartele de monitorizare, efectuate prin reprezentanții instituției. Alexandru Oprea a precizat faptul că, în ciuda sprijinului acordat executantului de către Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu proiectantul obiectivului, angajamentele asumate, în mai multe rânduri, de către administratorul SC Group Concif SRL în privința reorganizării activităților în șantier nu au fost respectate.

Solicitări

Președintele CJD i-a solicitat executantului trecerea investiției din zona UM Gară în vârful listei de priorități, față de celelalte lucrări contractate, aceasta fiind de o importanță și o complexitate mare la nivelul județului, investiție așteptată cu interes de dâmbovițeni, atât din punct de vedere al petrecerii timpului liber, cât și sub aspect economic – prin crearea de locuri de muncă.

Sursa foto facebook, Daniel Cristian Stan

Consiliul Județean Dâmbovița a transmis reprezentantului delegat al SC Group Concif SRL, prezent la discuții, obligativitatea ca în cursul săptămânii viitoare să fie suplimentat numărul de utilaje și personal la obiectivul aflat în desfășurare, termenul fiind scadent până la o eventuală reziliere a contractului de lucrări, cu solicitarea în instanță din partea instituției noastre a unor daune-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale. A fost solicitată prezența administratorului Sc Group Concif SRL, în calitate de lider de asociere, la sediul instituției – Cabinet Președinte, în data de 9 septembrie 2019, ora 8:30, în vederea prezentării unui punct de vedere privind urgentarea lucrărilor rest de executat și finalizarea în cel mai scurt timp a investiției de la DJ 720 E.”

Se specifică într-o informare, către presă, a CJ Dâmbovița.

Articolul precedentBărbatul ce a dat foc propriei case și mașini, la Poiana, a fost reținut de polițiști. Vezi acuzațiile
Articolul următor3,56 %, rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna iulie 2019