Vremea intră într-un proces de răcire ușoară, semn că toamna începe să se instaleze. Canicula, însă, nu se lasă dusă. În continuare vor fi temperaturi în pragul caniculei. 

Prognoza meteo săptămâna 28.08.2023 – 04.09.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice şi local în cele vestice, centrale, sudice şi estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo săptămâna 04.09.2023 – 11.09.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo săptămâna 11.09.2023 – 18.09.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Prognoza meteo săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. 

 
 
Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorPercheziții la sediul ISU Dâmbovița după neregulile găsite la depozitul GPL care a generat exploziile devastatoare