Proiectul “Oxigen pentru spital”, inițiat de managerul Spitalului Orășenesc Găești, un strig[t de ajutor al managerului, a fost auzit de numeroși cetățeni, dar și de numeroase companii din zonă.

Companii importante au oferit sume de bani dar și diferite produse pentru ca spitalul spitalul din Găești să iasă din impasul în care se afla.

Mobilizarea l-a impresionat din plin pe managerul spitalului, care a transmis că spitalul din Găești are acum pentru cel puțin două luni rezerve de oxigen, medicamente și hrană pentru pacienți.

“Impresionană mobilizare a comunității din Găești. Vă mărturisesc că am inițiat acest proiect cu teamă și puțină rușine personală despre cum ar putea să fie primit de lume. Rezultatul însă depășește orice speranță și orice așteptări. Nu pot decât să mulțumesc tuturor celor care ajută spitalul comunității lor.

“Oxigen pentru spital” este numele proiectului. Acum avem rezerve de oxigen, medicamente și hrană. Funcționăm cu secție de Covid – 100 paturi și secție non-Covid – 40 paturi pentru chirurgie, pediatrie, ORL și ginecologie. Examinăm cu atenție orice pacient și internăm pe oricine are nevoie de ajutorul nostru”, a transmis managerul spitalului Găești, Laurențiu Belușică.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentSe prelungește cu încă o săptămână carantina zonală în comuna Răzvad
Articolul următorPeste 8.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2! Situația în fiecare județ